Sari direct la conținut

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews.ro
Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea
Andrew și Tristan Tate părăsesc sediul poliției Voluntari după ce au semnat controlul judiciar, în Voluntari, Ilfov, 22 aprilie 2025. INquam Photos / George Călin

Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h.

Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contestat în instanţă procesul verbal prin care a fost sancţionat de poliţişti pentru depăşirea limitei de viteză, transmite Agerpres, care citează surse oficiale.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Ilfov, Andrew Tate și-a recuperat permisul la doar trei zile după incident, pe 10 iunie, în urma unei plângeri în instanță. Polițiștii i-au restituit astfel permisul până la pronunțarea hotărârii judecătorești. 

„Având în vedere întrebările de la reprezentanţii mass-media, cu privire la dreptul de conducere al unui bărbat, aflat sub măsura controlului judiciar, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov este abilitat să comunice următoarele: Conform verificărilor în bazele de date ale Poliţei Române, a rezultat faptul că, la data 7 iunie, bărbatul de 38 de ani a depăşit limita de viteză, în judeţul Vâlcea, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile. La data de 10 iunie, permisul de conducere i-a fost restituit titularului, în baza certificatului de grefă emis ca urmare a plângerii contravenţionale formulate la judecătoria competentă”, a anunţat vineri IPJ Ilfov.

Pe 7 iunie, Andrew Tate a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de patru luni, după ce a fost prins de poliţiştii din Vâlcea circulând cu 146 km/h peste limita legală admisă pe un sector din DN 7, în localitatea vâlceană Bujoreni.

Pe lângă suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, Andrew Tate, care se află în prezent sub monitorizare judiciară în România, s-a ales şi cu o amendă în valoare de 1.822 de lei.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, sunt cercetaţi penal de DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe.

INTERVIURILE HotNews.ro