Sari direct la conținut

Un actor premiat cu Oscar a fost oprit pe aeroport în SUA. „Bomba” pe care o avea în bagaj

HotNews.ro
Un actor premiat cu Oscar a fost oprit pe aeroport în SUA. „Bomba” pe care o avea în bagaj
Actorii Tom Hanks și Benicio del Toro la premiera de la New York a noului lor film, „The Phoenician Scheme”, FOTO: Sonia Moskowitz Gordon-ZUMA / Splash News / Profimedia

Actorul portorican Benicio del Toro a povestit cum a fost oprit pe aeroport și percheziționat de agenți ai Administrației pentru Siguranța Transporturilor (TSA) din Statele Unite dintr-un motiv neașteptat, relatează revista People.

Actorul premiat cu Oscar pentru interpretarea sa din filmul Traffic (2000) călătorea de la Boston la Los Angeles când un agent TSA i-a cerut să-i inspecteze conținutul bagajului de mână.

Del Toro i-a povestit prezentatorului TV Seth Meyers în emisiunea sa „Late Night” că în geantă se afla scenariul noului film în care a jucat, The Phoenician Scheme, regizat de Wes Anderson.

El a explicat că scenariul a fost tipărit cu un font foarte mare pentru a fi mai ușor de citit. „Scena de deschidere se numește «Interior avion: Bombă»”, a relatat del Toro, stârnind hohote de râs din partea publicului. „A doua scenă este «Interior carlingă: Ejectați pilotul», iar a treia este «Prăbușire»”, a continuat el.

Cum s-a desfășurat confruntarea dintre actor și agenții TSA

Del Toro a povestit că i-a explicat agentului TSA că este vorba despre un scenariu de film, dar că acest lucru nu l-a mulțumit pe angajat, care a ridicat un deget, cerându-i să aștepte înainte să plece.

„Apar cinci agenți TSA, care se adună în jurul scenariului și îl analizează, se uită la el și tot se uită”, și-a amintit actorul. „Apoi, în cele din urmă, apare supervizorul. Intră, se uită la mine – și cred că m-a recunoscut, poate din Sicario sau Traffic – și doar se uită, și apoi m-au lăsat să plec”, a dezvăluit el deznodământul întâmplării.

Del Toro a declarat că, deși întârzierea a fost o mică neplăcere, nu are decât cuvinte de laudă pentru agentul TSA care l-a oprit. „Îi spun un mare «bravo» tipului ăla, pentru că a fost atent”, a explicat el.

În The Phoenician Scheme, del Toro îl interpretează pe Anatole „Zsa-Zsa” Korda, un om de afaceri bogat care are un număr surprinzător de incidente aviatice în trecutul său.

Lungmetrajul a fost prezentat în premieră la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unde marele premiu a fost câștigat de pelicula Un simplu accident a regizorului iranian Jafar Panahi.

INTERVIURILE HotNews.ro